Mamita este boala infecțioasă care afectează glanda mamară a vacilor. Ea este determinată de acțiunea unor agenți patogeni la nivelul ugerului, care proliferează în canalele de excreție a laptelui și care afectează funcționalitatea ugerului. „Poarta” de intrare a acestora este canalul mamelonar care rămâne deschis până la 2 ore după fiecare muls. S-a estimat în diferite studii costul mediu pentru un caz de mastită care afectează o vacă de lapte cu o producție de 7000 kg de lapte pe lactație ca fiind de între 135 – 198 EUR, valoare care include cheltuielile cu forța de muncă, tratamentul, taxele veterinare, scăderea producției de lapte, laptele aruncat, furajul necesar administrat pentru producerea laptelui aruncat. Pentru a completa tabloul cheltuielilor descrise ar trebui adăugate cele ocazionate de decesul animalului din cauza bolii și cele care implică înlocuirea acestuia, astfel că mamita devine o boală costisitoare.
Ce face diferența dintre un lapte bun de consum din punct de vedere sanitar și igienic, și unul impropriu? Conform cerințelor europene (Regulamentul Parlamentului European al UE nr.853/2004), pentru a putea fi dat în consum în condiții de siguranță, laptele trebuie să aibă per mililitru un conținut maxim de 100.000 de microorganisme și de 400.000 de celule somatice. Probele de lapte recoltate lunar în cadrul controlului oficial al producțiilor și ori de câte ori este livrat procesatorului, sunt supuse unor analize care se referă printre altele și la numărul de celule somatice conținut (NCS). Vacile care sunt sănătoase sau care s-au recuperat deja după tratamentul pentru mamită ar trebui să aibă un NCS sub 200.000 celule/ml. În cazul vacilor care au un numărul redus de NCS – sub 50.000 celule/ml – se consideră că sistemul lor imunitar are răspuns scăzut la acțiunea agenților patogeni și atunci trebuie să devenim preocupați și de starea acelor vaci pentru a găsi eventualii factori de influență (ex: probleme de sănătate, alimentație etc.).
Următoarele elemente atrag atenția imediat și sunt semne de manifestare clinică a bolii:
–modificarea aspectului laptelui muls care este cel mai ușor de depistat odată cu eliminarea primelor jeturi înainte de a pune paharele de muls și care, la o simplă examinare vizuală se constată că are consistență apoasă și conține fulgi/cheaguri (flocoane).
–modificările de aspect ale ugerului care devine congestionat și hipertermic, animalul fiind sensibil la atingerea lui.–vacile pot fi vizibil letargice, au un apetit scăzut și au febră de obicei. Persistența mai mult de două luni a bolii face ca acesta să fie clasificată ca mamită cronică.
În cazul mamitelor subclinice, animalul nu manifestă boala în sensul că producția și calitatea laptelui sunt foarte ușor afectate, NCS este peste 200.000 celule/ml dar nu ajunge la limita superioară admisă. Prin urmare, fiind mai dificil de detectat, mamita subclinică servește ca un rezervor de agenți patogeni care se răspândesc printre animalele din cireadă.
Scăderea producției individuale de lapte de la o zi la alta, deși poate fi determinată și de alți factori, este luată în calcul ca un indicator pentru mamită atunci când se întâmplă brusc. Pentru că poate scade în unele cazuri cu până la 40%, putem spune că avem o problemă cu implicații de eficiență economică a exploatației cu atât mai mult cu cât unii dintre agenții patogeni determină fibroza ugerului. Calitatea laptelui este afectată pentru că cantitatea de cazeină din lapte, procentul de lactoză și cel de proteină sunt reduse.
Un alt criteriu de clasificare, mai relevant din punct de vedere tehnologic este cel care ia în calcul originea agenților patogeni și anume:
-din mediu – cauzată de microorganismele bacteriene din mediul înconjurător;
-contagioasă – se datorează răspândirii din alte locuri infectate (animale purtătoare, îngrijitori, aparatele de muls etc.).
1. Mamita de mediu este cauzată de acțiunea microorganismelor patogene care au fost preluate din mediul înconjurător al animalului și care infectează ugerul prin canalul mamelonar, fecalele constituindu-se în principala sursă de agenți patogeni de mediu. Canalul mamelonar poate rămâne deschis timp de una până la două ore după muls, iar între mulsori, capătul mamelonului este expus constant la acești agenți patogeni. Bacteriile din mediul înconjutor (ex: E. coli, Streptococcus uberis) se infiltrează și se multiplică în ugerul vacii, induc un răspuns imun imediat din partea organismului vacii ceea ce dă posibilitatea ca pe baza simptomatologiei boala să fie tratată la scurt timp.
2.Mamita contagioasă este determinată agenți patogeni care pot fi preluați de regulă în timpul mulsului sau până la două ore după aceea, în urma contactului direct cu animale purtătoare sau cu laptele infectat. Deși în ultimii ani, în special în țările cu zootehnie foarte dezvoltată, incidența mamitei contagioase a scăzut considerabil prin îmbunătățirea constantă a igienei și aplicarea unor programe de control a mamitelor din ferme a crescut totuși ponderea mastitei de mediu ceea ce înseamnă că riscul condițiilor din mediu nu poate fi eliminate în mod la fel de eficient.
Bacteriile sunt considerate ca cea mai întâlnită cauză infecțioasă a mamitelor. Sunt circa 137 de agenți patogeni diferiți care pot determina boala dar cel mai frecvent este determinată de Staphylococcus aureus (S. aureus), Escherichia coli (E. coli) și Streptococcus spp. Cei mai contagioși sunt Streptococcus aureus, Streptococcus agalactiae și Streptococcus uberis iar principalele surse sunt zonele rectală și genitală, putând fi găsite pe pielea exterioară a ugerului sau a botului. În general, 10–12% din cazurile de mastită clinică sunt cauzate de S. aureus. Infecția se răspândește în timpul mulsului, boala transmițându-se în mare parte din cauza igienei proaste în timpul mulsului și pentru că vacile infectate nu sunt mulse ultimele.
Mamita este o boală care trebuie ținută sub control pentru că în prezent nu poate fi eradicată din simplul motiv că bacteriile care o produc se găsesc pretutindeni în mediu de exploatare a animalelor iar vectorii sunt reprezentați de vacile purtătoare și chiar de om, fiind vorba de bacterii care se transmit foarte ușor. Totuși, mamita poate fi redusă la un nivel minim prin aplicarea unui program de management al acestei boli la nivel de efectiv care să acopere monitorizeze sănătatea ugerului, să aibă în vedere îmbunătățirea continuă a igienei și tehnicii de muls, tratarea vacilor cu mamită clinică, managementul perioadei de repaus mamar etc.
Prevenirea creșterii cazurilor de mamită în efectiv se referă la măsurile luate pentru controlarea factorilor favorizanți și anume tehnica corectă a mulsului, igiena acestuia și măsuri de management în fermă care vizează prevenirea, depistarea la timp a bolii și tratarea cazurilor. Tehnica corectă de muls trebuie să aibă în vedere aspecte care contribuie la eliberarea întregii cantități de lapte din uger și se referă la următoarele:
–masajul ugerului efectuat odată cu igienizarea glandei mamare de dinaintea mulsului declanșarea reflexului de ejecție a laptelui, ceea ce favorizează evacuarea ușoară și completă a acestuia;
–durata mulsului trebuie să fie de aproximativ 8-10 minute, cu respectarea numărului de pulsații pe minut recomandate pentru un muls eficient și sănătos (55-60 pulsații);
–inspectarea cu atenție a ugerul în timpul mulsului pentru identificarea modificărilor de aspect;
–eliminarea oricăror factori de stres (zgomote) în timpul mulsului;-respectarea programului de muls;
–mulgerea completă a laptelui înseamnă că întreaga cantitate de lapte din glanda mamară trebuie mulsă;
–verificarea tehnică periodică a aparatelor de muls (ex: integritatea manșoanelor, intensitatea vacuumului, numărul pulsațiilor etc.)
Igiena mulsului impune măsuri care vizează toți factorii implicați:
–dezinfectarea ugerului și a mameloanelor;
–eliminarea primelor jeturi de lapte;
–igiena paharelor și a întregului aparat de muls;
–folosirea echipamentelor de protecție de către mulgători.
Managementul prevenirii îmbolnăvirii se referă la:
–asigurarea curățeniei și a condițiilor optime de microclimat: densitatea corespunzătoare a animalelor, curățenia podelelor, așternuturi uscate, ventilație corespunzătoare, valori optime ale temperaturii și umidității.
–asigurarea igienei adăpostului, a echipamentelor folosite și a animalelor;
–asigurarea spațiilor/boxelor cu destinație specifică cum ar fi boxele pentru vaci aflate în repaus mamar, în ultima parte a gestației, cele care au fătat recent dar și pentru cele care sunt sub tratament.
–hrănirea corespunzătoare a animalelor prin asigurarea rațiilor echilibrate în nutrienți necesari și evitarea carențelor în vitamine, minerale, aminoacizi mai ales în prima perioadă a lactației.
Managementul vacilor aflate în repaus mamar. Înainte de data fătării, vacile trebuie să aibă o perioadă de minim 6-10 săptămâni în care nu mai sunt mulse și în care animalele sunt predispuse să dezvolte infecții ale ugerului. O practică obișnuită de terapie a vacilor înțărcate presupune sigilarea orificiilor mamelonare la scurt timp după ultimul muls, nu înainte însă de a evalua starea de sănătate a ugerului vacii.
Managementul vacilor infectate aflate în lactație. Se recomandă ca periodic, toate vacile din efectiv aflate în lactație, să fie testate pentru mamită, ocazie cu care se pot descoperi cazuri noi și cele subclinice. În prezent sunt puse pe piață teste rapide cu ajutorul cărora se poate determina și tipul de agent patogen. Testarea se poate face și individual când suspectăm prezența bolii și vrem să ne confirmăm sau nu temerile, iar testul California este cel mai ușor de aplicat. Când o vacă este diagnosticată cu mamită, primul pas este separarea acesteia de restul cirezii iar apoi laptele este muls în totalitate pentru a determina eliminarea bacteriilor, flocoanelor de lapte și a toxinelor generate de infecție. Pentru a prescrie tratamentul corespunzător și durata aplicării acestuia se recomandă să se determine tipul de bacterie care se află în cea mai mare concentrație. Laptele muls după încheierea perioadei de tratament nu poate fi dat în consum deoarece trebuie respectată perioada legală la finalul căreia se consideră că antibioticele nu mai sunt remanente.
ÎN CONCLUZIE, putem spune că dincolo de factorii favorizanți care țin de animal sunt mai mulți cei care țin de tehnologia de creștere și mai ales de tehnica de muls. Avantajul este că impactul acestor factori poate fi manipulat în sensul reducerii efectelor pe care le pot avea în favorizarea incidenței bolii în efectiv prin măsuri ce țin de managementul de creștere a vacilor. Curățenia rămâne cuvântul de ordine!